st. augustin k.

4 zile de destrăbălare documentată ca la carte

Autsotopul SV-CJ

Băi, cum am mers la trecerea timpului acum două săptămâni când tot ce am făcut a fost să aştept să vină ziua de joi şi să o iau din loc. Pe la 10 dimineaţa am ajuns în Suceava, mi-am făcut plinul cu ţigări, am băut şi o cafea, apoi am coborât în Şcheia să prind maşină spre Cluj. A durat cam o oră până a oprit cineva. Era un tip din Dorohoi care făcea curse cu un VW Transporter din Botoşani până în Napoli. N-am schimbat cine ştie ce impresii pe drum, dar m-am distrat la greu pe seama cutiei sale de viteze. Pe scurt, un prieten de-al său a avut probleme cu cutia de viteze de pe Transporterul său, iar şoferul care m-a luat pe mine s-a oferit să-i dea cutia sa, urmând ca prietenul cu probleme să pună altă cutie pe VW-ul cu care mergeam acuma la Cluj. Evident că acesta a montat o cutie de viteze de la un model mai vechi, care nu se potrivea cu motorul şi astfel maşina mergea super nasol. De-aici au curs dumnezei, cruci, biserici şi ameninţări de tot felul pe seama cărora m-am distrat o grămadă şi apoi am avut ce povesti.

Ziua 1 de Joi Fest

Am ajuns în Cluj pe la cinci după-masă. Am coborât pe la BRD pentru că şoferul vorbea la telefon şi nu a reuşit să tragă pe dreapta ca să mă dau jos mai repede. Am luat-o înspre Gheorgheni şi jur că am avut emoţii şi mi-au dat şi nişte lacrimi: nu mai fusesem prin acea zonă a Clujului de mai bine de un an. Iar acuma, după atâta timp de când nu mai stau în Cluj, mi se pare cumva corect să vreau să mă întorc. Mi-am luat o brichetă Cricket de la OMV, apoi m-am dus la Cărtureşti, l-am ajutat un pic pe Dan să aşeze scaunele pe acolo pentru prima zi de Joi Fest. Nu ştiu ce, nu ştiu cum, am mai băgat nişte ţigări la foc automat plus o cafea imensă şi a început cântarea cu Patricia. Ce să zic, mi-a crescut inima de zece ori când mi-a dedicat Songbirdul de la Oasis şi jur că am avut o presimţire că o să se întâmple chestia asta, numai că nu eram sigur ce piesă o să aleagă. Am şi uitat să zic că între timp m-am reunit şi cu Mirela, cu Teo, cu Eliza şi cu Bogdan cu care am povestit pe rând câte ceva. Ce să zic, eram şi un pic agitat şi un pic entuziasmat că am ajuns şi am zis hai, să mă scuz pentru asta. La care Mirela mi-a zis că era sigură că sunt fumat. Hahaha, m-am prefăcut un pic surprins, dar în locul ei aş fi tras aceeaşi concluzie.

Unde mai pui că după cântare am tras o raită şi în Zorki Off the Record cu Bogdan şi ne-am bătut la cap unul pe celălalt cu discuţii despre trupe, chitare, efecte de chitare, tobe, membrane de tobe, cinele, amplificatoare de chitare şi de chitare bas. Hahaha! Apoi a venit şi Alexandra, cu care m-am cunoscut chiar în acea zi, şi iar mi-am povestit viaţa, ceea ce e foarte mişto, pentru că tot timpul folosesc o variantă înfrumuseţată, de fiecare dată alta, deoarece niciodată nu-mi amintesc exact cum a fost de fapt. Şi am stat pe canapeaua aia din Zorki şi ne-am împuiat capetele unii altora cu tot felul de prostii până era să adormim, numai că am fost inspiraţi şi am plecat înainte să se întâmple chestia asta. La mine berile îşi făceau efectul din plin şi am tot povestit pe drum, în taxi, dar şi acasă la Dan, unde am mai băut trei sferturi dintr-un pet de bere şi unde am desfăcut al treilea pachet de ţigări din acea zi, ceea ce a fost de ajuns şi am adormit.

Vinerea Mare/Joi Fest la pătrat

A doua zi n-am reuşit să tratez mahmureala nici cu ciorbă nici cu cafea, cu nimic. Eram un pic distrus iar ochii îmi erau pe fază scurtă. Pe la amiază am stat la poveşti cu Reka şi după vreo două ore am crezut că mi-am mai revenit. Dar a fost doar alarmă falsă, pentru că starea de rău s-a instalat din nou după vreo două ore când Lights Out! făceau proba de sunet pentru a doua zi de Joi Fest. Am reuşit să uit de starea mea nasoală doar atunci când m-am făcut un pic util, ceea ce nu-mi stă deloc în fire, şi am ajutat la agăţatul de chestii pe scenă. Tot aşa, am mai deschis câteva beri, ne-am reunit cu vechiul prieten de vara asta, Ionuţ, apoi Lights Out au început şi au dus-o aşa cale de 11 piese foarte mişto. Clubul era plin, oamenii reacţionau la ce se întâmplă pe scenă şi se vedea că Lights Out! se bucură de fiecare moment. Iar pe faţa lui Dan era un mare zâmbet, ca să nu exagerez, cred că era un pic fericit atunci.

Partizan

După concertul Lights Out! n-am mai stat prea mult la poveşti, deja intrasem în fibrilaţie pentru că numai peste câteva minute urma să cânte Partizan în Flying Circus, frate! Nu ştiu alţii cum sunt dar eu trăiesc momentele astea pe bune şi am emoţii. Abia le aştept şi le am trecute la capitolul “Ceea ce Contează cu Adevărat”. Intru în Flying Circus şi dau direct peste Robin care îmi face o mare favoare şi mă bagă fără să plătesc. Apoi îmi zice de cel mai tare concert RatB care a fost tot în Cluj, cu o săptămână înainte, la care mi-a fost imposibil să ajung şi pentru asta îţi dai seama că îmi vine să mă zgării pe loc, numai că nu e timp de aşa ceva. Trebuie să dau rapid o bere pe găt, ceea ce şi fac, apoi mai casc un pic gura prin club numai ca să treacă timpul şi să înceapă concertul. Şi ce concert! A fost ca un curent electric, zău, aşa m-am simţit aproape două ore. O energie extraordinară care cred că a plecat din public, a ajuns pe scenă, apoi s-a întors ca dintr-o oglindă înapoi în public. Everything went bananas! Iar eu mi-am stors vocea la maxim pentru că ştiu versurile de la toate melodiile Partizan şi am cântat de parcă aş fi vrut să mă aud mai tare decât Artan, care folosea şi microfon.

De la concert am ajuns undeva în Mănăştur, pe la patru dimineaţa şi am continuat să ne sedăm cu bere, cu suc de roşii, cu vodcă şi cu compot de mere până nici nu mi-am dat seama când am şi adormit. Ne-am trezit ca vai de mama noastră şi am avut o ieşire banală din scenă, ca o plecare la serviciu. Am luat-o pe jos spre centru, morţi de foame. Eu cel puţin, nu eram nici măcar mahmur, ceea ce înseamnă că eram cel puţin la fel de beat ca înainte să adorm. Am mâncat bine şi ne-am târâit picioarele spre casa lui Vamanu, iar eu mi-am dat seama chiar atunci că n-o să mai am voce pentru cel puţin trei zile. Şi în sâmbăta aia a fost aşa de nasol pentru că simţeam că nu prea mai am pentru ce să mă agit. Joi Festul trecuse, la fel şi concertul Partizan. Şi cum înainte de astea mă simţeam de parcă aş fi fost inundat cu substanţe din alea mişto, care te fac să fii fericit, acum eram secat.

Nu-mi venea nicicum să plec

Duminică am zis că o iau înapoi spre Suceava, numai că am trecut pe la Stoia să bem o cafea. Am mai povestit câte şi câte prostii, am făcut o chetă ca să luăm nişte ţigări apoi Stoia a scos de sub chiuvetă două ditamai sticlele de vin şi am ştiut pe loc că o să trebuiască să plec a doua zi, cel puţin pe la amiază. Şi am tot tras din sticlele alea de vin până am căzut lat de oboseală. Când m-am trezit, mi-am dat seama că Stoia băuse tot vinul plus doi litri de bere şi acuma voia să se culce pe motiv că nu mai era nimic de băut şi că se plictisea. Dimineaţa m-a dus cu Fiesta lui spre locul de unde trebuia să aştept o maşină spre Suceava. Şi cu câteva minute înainte să cobor a început să cânte la radio Sex Pistols “I am an anti-Christ I am an anarchist!” ceea ce mi s-a părut genial şi nicidecum o coincidenţă. Refrenul ăsta exprima exact ce a fost şi ce mi-aş dori să fie de-acum încolo, adică Ceea ce Contează cu Adevărat, am mai zis.